Paginile de Web sunt scrise într-un limbaj numit HTML (Hypertext Markup Language limbaj de marcare hipertext). HTML permite utilizatorilor să producă, pagini care includ texte, grafică şi indicatori la alte pagini de Web. Vom începe să studiem HTML eu aceşti indicatori, pentru că ei reprezintă tocmai mecanismul care ţine Web-ul conectat.

O pagină de Web poate să conţină referinţe la alte pagini. Să explicăm cum sunt implementate aceste referinţe. Încă de la crearea Web-ului a fost clar că pentru a avea o pagină care să indice spre altă pagină este necesar un mecanism care să permită numirea şi regăsirea paginilor.

Dacă fiecare pagină ar avea un nume unic, atunci nu ar exista nici o ambiguitate în identificarea paginilor. Totuşi, problema nu este încă rezolvată. Soluţia aleasă identifică paginile într-un mod care rezolvă toate trei problemele în acelaşi timp. Fiecare pagină are un URL (Uniform Resource Locater – adresa uniformă pentru localizarea resurselor) care funcţionează ca nume al paginii general valabil. Un URL are trei componente: protocolul, numele DNS al maşinii pe care este memorat fişierul şi un nume local, care indică în mod unic pagina (de obicei numele fişierului care conţine pagina). De exemplu, URL-ul departamentului din care face parte autorul este: http://www.tutorialevideo.info/index.php?p=546 Acest URL este format din trei componente: protocolul (http), numele DNS al serverului (www.tutorialevideo.info) şi numele fişierului (index.php?p=546), cu semnele de punctuaţie corespunzătoare.

Pop Adrian

Pop Adrian

Love to help :)

Leave a Reply