Pentru a partaja fișiere din propriul calculator, fiecare dintre noi are modul preferat. Transferul de fișiere poate fi realizat fie prin intermediul unui serviciu de stocare/sincronizare în cloud (ex: Dropbox, WeTransfer.com, etc.), fie prin crearea unui fișier torrent sau cu ajutorul unui server FTP propriu. Acest mod de partajare este destul de comod, însă de cele mai multe ori depinde de viteza de încărcare/descărcare a serverului intermediar, iar asta contează mai ales în cazul unor fișiere de mari dimensiuni.

De aceea este propus testarea unui program portabil gratuit, numit DirecTransFile, cu ajutorul căruia se poate face un transfer de fișiere, direct între calculatoare, fără a apela la terțe site-uri de stocare (cloud). La prima rulare a programului se va deschide asistentul de configurare,iar in cazul în care dorim să trimitem conținut altcuiva, dăm click pe butonul ”Create new upload session”. În noua fereastră care se va deschide va trebui să selectăm fișierul sau folderul pe care dorim să-l partajăm, cu ajutorul butoanelor aferente acestor acțiuni: Urmează înregistrarea acțiunii prin apăsarea butonului ”Register. În urma înregistrării transferului, va fi generată o cheie pe care va trebui să o transmitem corespondentului printr-un mijloc oarecare, e-mail, messenger, SMS, etc.

Programul va rula în fundal, în așteptarea conectării corespondentului și finalizării descărcării conținutului partajat. Se poate spune că acest mod este o descărcare programată. De exemplu, putem face acest lucru la calculatorul de la birou, iar când ajungem acasă, descărcăm conținutul programat ceea ce este destul de simplu.

Pentru a recepționa conținutul programat vom deschide iar asistentul de configurare din zona de notificare, opțiunea Downloads, acum fiind necesară introducerea cheii generate anterior prin apăsarea butonului +”, apoi a butonului ”Next. Vom naviga în locația unde dorim să salvăm conținutul, urmând descărcarea sa. Transferul va începe imediat, va fi destul de rapid, depinzând doar de viteza conexiunii ambilor corespondenți. Transferul făcându-se direct, fără intermediari, nu există limitare în dimensiunea conținutului transferat. În funcție de dimensiunea conținutului, descărcarea poate dura un anumit timp, la finalul căreia vom fi notificam de rezultatul său în zona de notificare.

Este recomandat să încercați acest soft,si vom  fi uimiți de ușurința cu care puteți partaja orice doriți. Condiția vitală este să-i creați o excepție în programul firewall instalat în calculator

DirecTransFile poate fi rulat pe Windows XP/Vista/7, probabil și Windows 8, dacă pagina oficială nu a fost actualizată. De asemenea, programul oferă și o versiune pentru terminalele mobile ce rulează pe sistemele de operare iOS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *